Odiseea Tezaurului României la Moscova (II)

   Fireşte că în România era cunoscută situaţia extrem de gravă de la Moscova anului 1917, doar că nimeni nu a mai făcut nimic pentru a împiedica pierderea definitivă a unor valori inestimabile, cum a fost Tezaurul României. Oare „născătorul” Ligii Naţiunilor era manipulat de Moscova? Sau de Germania, cea care a făcut posibilă „revoluţia” socialistă din octombrie, care a avut loc în noiembrie? Cert e ca agenţii germani au acţionat în aşa fel încât greva generală de la 11 martie 1917 să fie posibilă (unii spun, ca de exemplu Gr. Romascanu, că ei au manipulat proviziile de grâu, special pentru ca anumite centre importante din Rusia să nu aibă pâine). În 13 martie, pe Nevski, soldaţii au fraternizat cu protestatarii, dar o parte a armatei a deschis focul, dând astfel semnalul haosului generalizat. Însăşi Garda Imperială a trecut „de partea poporului”.

   Deja în 14 martie „revoluţionarii” puseseră stăpânire pe oraş, nu fără a incendia şi a jefui. Imediat, „revoluţionarii” au acaparat Duma, cerându-le deputaţilor să se alăture mulţimii. Constrânşi de evenimente, deputaţii s-au raliat mişcării. Printre ei, socialistul Kerenski, absolut nesemnificativ până atunci, ajunge şef de guvern, ba chiar prim-ministrul a trei guverne, în doar un an.

   La 17 martie, Comitetul Central al Lucrătorilor şi Soldaţilor din Sankt Petersburg lansează un apel adresat întregii lumi, prin care cerea încheierea urgentă a păcii, fără despăgubiri. Bolşevicii luaseră puterea şi dictau, acolo unde înainte stăpânise ţarul Nicolae al II-lea. În 15 martie 1917, ţarul Nicolae abdica, în favoarea fratelui său, Marele Duce Mihail, care declina responsabilitatea a doua zi, dorind ca „toţi cetăţenii Rusiei să se supună guvernului provizoriu până în momentul cel mai apropiat posibil, când, pe baza votului universal, direct, egal şi secret, Adunarea constituantă va exprima voinţa poporului în privinţa formei de guvernământ”.

   La 20 martie 1917 se ia decizia arestării familiei imperiale, hotărâre adusă la cunoştinţa lui Nicolae în 21 martie. Acesta, „om bun, dar sărac cu duhul” (Maurice Paleologul) acceptă decizia Dumei şi astfel familia imperială ajunge în arest la Tarskoe Selo, unde rămâne până la 14 august, dată la care ţarul şi familia sa pleacă la Tobosk şi unde se consuma ultimul episod din viaţa celor care au condus Rusia, în noaptea de 16/17 august 1918, când întreaga familie este executată, trupurile fiind dizolvate cu acid sulfuric, iar apoi îngropate anonim, ca urmare a deciziei lui Lenin, Troţki, Zinoviev, Derjinski şi compania. Să spunem că Lenin, exilat de guvernul ţarist, s-a întors din Elveţia pe data de 17 aprilie 1917 şi că el era un germanofil convins. Deşi iniţial Duma şi-a păstrat poziţia faţă de război, întoarcerea lui Lenin, bine prelucrat de nemţi, a determinat şi o schimbare a opticii faţă de război, dar şi o luptă pentru preluarea puterii totale, cu suport german. Aşa a avut loc lovitura de stat pe care ruşii o numesc „marea revoluţie socialistă din octombrie”, care a însemnat o cumplită schimbare a tuturor sistemelor europene. Dar să vedem ce au însemnat toate astea pentru Tezaurul României...

   Tezaurul României constituie şi azi un subiect manipulator, cum la fel de mincinos este prezentată şi personalitatea lui N. Titulescu. Spuneam că Tezaurul a fost expediat la Moscova în două transporturi. În ceea ce priveşte primul, Titulescu era doar secretar de stat la Finanţe, dar pentru al doilea, el era deja ministru de finanţe. MauriciuBlank a oferit 3 soluţii, doar Tezaurul să nu ajungă la Moscova, unde atmosfera era deosebit de încărcată:  „Cunosc Rusia, cunosc mobilitatea spiritelor de acolo nesiguranţa terenului pe care se calcă în acel vast imperiu. Un asemenea depozit în mâna Moscovei nu e sigur în clipele actuale şi vom avea deziluzii amarnice. Mult mai indicat ar fi să trimitem Tezaurul la Londra”. I s-a replicat lui Mauriciu Blank, ca „ruşii s-ar simţi jigniţi prin faptul că preferăm puternică Anglie ţării lor. Şi apoi călătoria tezaurului până la coasta Norvegiei şi de acolo cu vaporul spre Londra ar costa ca prima de asigurare vreo zece milioane”. Replica nu l-a descurajat. „Consider, spunea el, că într-o vreme când se prăpădesc miliarde prin război, o primă de asigurare chiar de zece milioane pentru Tezaurul ţării noastre, nu e exagerată. Dar mai este şi o altă cale. Ce ar fi dacă am încredinţa Tezaurul nostru Băncilor din Cristiania ? Am lua eventual cu chirie la acele bănci atâtea safeuri câte trebuie şi vom avea toată liniştea”. Obiecţia ca Rusia s-ar simţi ofensată în cazul când România ar depozita tezaurul în altă ţară, a fost din nou ridicată faţă de soluţia dată problemei de către bancherul Mauriciu Blank, care nu s-a dat învins. „Bine, a continuat el, în acest caz am putea recurge la următoarea combinaţie, care să scoata România din joc. Vom spune guvernului rus că România încheie la Londra un împrumut important şi că în acest scop ni se cere ca gaj Tezaurul. Vom interveni pe lângă guvernul englez ca să confirme aceasta, înlesnindu-ne astfel asigurarea Tezaurului nostru într-o ţară neutră. Dar, pentru Dumnezeu, nu-l trimiteţi în Rusia”. Ultima propunere a avut aceeaşi soartă ca şi celelalte. Tezaurul nostru a fost pus în siguranţă, acolo unde nesiguranţa era atotstăpânitoare. (Argus, 19 Martie 1922 ap. Aristide Blank, Economice, I, pag. 64 şi 151-2, Bucureşti 1932). La sfârşitul lunii decembrie 1916, prima parte a Tezaurului a plecat la Moscova. El însuma 1738 de casete cu valori ale Băncii Naţionale, totalizând 314.580.456,84 lei aur şi 2 caste cu valori ale Case Regale, în valoare de 7.000.000 lei aur. În 16 februarie 1917 s-a semnat protocolul prin care Banca Naţională a României preda, iar guvernul rus, prin reprezentanţii săi primeau Tezaurul nostru, fiecare parte primind câte o cheie de la camera unde au fost depozitate valorile. În 28 februarie, deja se constituia la Sankt Petersburg, primul soviet, numit Consiliul Lucrătorilor, iniţial şi, puţin mai târziu – Consiliul Lucrătorilor şi Soldaţilor, soviet care a pregătit cu minuţie, greva generală din 11 martie 1917.  (Va urma)