Breaking News

Adevărata origine a ţiganilor (I)

Foto: eldiario.es  02.06.2016


  
Un subiect mereu delicat a fost cel al originii ţiganilor. A fost suficient ca  un oarecare să afirme că vin din India, că atât de interesantă li s-a părut oamenilor de cultură ideea, încât au şi decretat: având pielea închisă la culoare, originea lor nu poate fi decât indiană, eventual pakistaneză (deşi pakistanezii sunt şi ei indieni, doar că musulmani). Cercetări serioase nu ştiu să se fi întreprins, dar, ca în multe alte situaţii, demonstraţia a vrut să certifice o idee, aşa că toate „informaţiile” au mers convergent către aceasta. Un om de cultură important în diaspora (nu-i dau numele, că n-are el nevoie de publicitatea mea) povestea într-un amplu articol cum au venit ţiganii din India. Mă văd obligat să-l contrazic: ţiganii nu de-acolo au venit în Europa, ci din Africa.

   Desigur, dacă ar fi o noutate absolută, teoria ar putea părea fantezistă; doar atâţia politicieni susţin teoria indiană! M-am întrebat mereu cum e posibil ca un popor să migreze la distanţe atât de mari, iar în locurile de baştină să nu mai rămână nici măcar urme ale lui. Cum a fost posibil ca o populaţie să fie declarată europeană încă din 2004, fără ca aceasta să poată certifica originile sale? N-am idee şi e treaba Uniunii Europene să-şi acorde o notă proastă pentru asta. Să pornim de la nume. În toate ţările europene, populaţiile respective sunt numite ţigani, gitanos, zingari, gypsies,  cigány, cigan etc. Fără dubiu, această denumire provine din „egyptian” şi celelalte. Ce treabă are un popor nomad venit din India cu egiptenii, asta nu s-a străduit nimeni să explice.

   Ţiganii sunt, mulţi dintre ei, nomazi chiar şi în zilele noastre şi trăiesc în corturi; chiar şi cei care şi-au ridicat „pagode” şi „tajmahale”, tot în corturi îşi duc existenţa. Aşa trăiesc şi indienii? Din câte ştiu, nu. În schimb, Africa de Nord e plină de oameni asupra cărora atracţia corturilor încă acţionează, aşa că oricât de mare ar fi casa în care locuiesc, măcar un cort pe plajă tot fac, în weekend...

   Ţiganii au ajuns întâi în Spania, aproape concomitent cu ocupaţia maură a peninsulei. Aceste triburi native în deşerturile din Yemen și în califatul din Egipt, au luat numele de egipteni, pentru a le distinge de triburile berbere care veneau din Fez şi din regatul Marocului condus de prinții Almohazi (berberi), care erau cunoscuţi sub numele de mauri (moros). După căderea tronurilor de la de Sevilla și Cordoba, majoritatea mahomedanilor învinşi aparțineau triburilor de origine egipteană și sub acest nume au fost cunoscute de obicei aceste bande de migratori rătăcitori  pe care soarta războiului i-a obligat să devină fugari, fără a le da timp să se așeze și să se aclimatizeze. Erau ultima clasă de mauri, compusă în principal din descendenți ai triburilor stabilite în Spania după cucerirea ei maură și din triburile care au venit mai târziu în urma lui Abderahman, primul rege al Cordobei.

   A început astfel persecuția împotriva „egiptenilor” și vagabonzilor arabi rătăcitori, atunci când războaiele civile au devastat Andaluzia şi după ce emirii locali au cedat puterea în Valencia, Catalunia, Aragon și Castilia (cf. Nueva Recop., tom. 2, lib. 8, tít. 11, fol. 371 şi următoarele). Regele Juan I, în 1387, Enrique II – în anul 1407, Juan II – în anul 1437, au emis decrete împotriva „egiptenilor” sau a celor care luaseră drumul pribegiei. Aceste dispoziții regale, care doar impuneau vinovaţilor diverse pedepse de servitute fără nici o despăgubire, nu au fost suficient de energice pentru a combate leneveala lor. Ambiția lui Abu Abdallah și lipsa de talent a concurentului său, Abdullah el-Zagal, au dat ultima lovitură puterii maure şi a înmulțit numărul de victime de război, pe care le-au lăsat fără nici o altă şansă decât sclavia, rigorile exilului şi pericolele unei vieţi rătăcitoare. (Va urma)

Niciun comentariu