Abdicarea deloc forţată a regelui Mihai (I)
Actul de abdicare in original |
Vedeam cândva în presa de partid, cum principesa Margareta „a suferit ca
nu a putut veni în România”, în vremea lui Ceauşescu... Eu cred că suferinţa ei
era un pic sau mai mult, diferită... Înainte de orice, să ne amintim că nici
una dintre odraslele fostului rege nu a învăţat româneşte. Prinţesa Muşeţel,
când a venit pentru prima dată în ţara după care „a suferit”, ştia din limba
româna doar „bonjour”. Dar, trecând peste greaţa pe care asemenea porcării mi-o
provoacă, să vedem şi unde se cantonează „suferinţa” prinţesei.
Era anul de graţie 1947, iar Elisabeta a Marii Britanii se căsătorea cu
vărul primar al Urechiatului, cum i se spunea în popor, pe vremea când era rege
(că era şi bâlbâit, nu se ştia, pentru că tăcea cu aplomb). Cum era şi firesc,
Mihai a fost invitat la ceremonie. Ocazia i s-a părut excelentă reginei Elena,
mama lui Mihai, care îi detesta pe români, pentru a aplica o „retragere
strategică” din ţara asta de ciobani. În urma înţelegerii discrete cu Petru
Groza, Elena a decis ca Mihai să abdice şi să plece amândoi, împreună cu tot ce
le-a permis Groza să ia. Ca urmare, aghiotantul lui Mihai s-a ocupat, cum
declară singur, în SUA, de ataşarea la Orient Express a trei vagoane cu valori,
dintre care el amintea doua maşini sport, noi şi 47 de tablouri de o uriaşă
valoare, moştenite de Mihai de la Carol I, care a condiţionat moştenirea de
către urmaşi, prin ramânerea în ţară a lucrărilor.
Era 18 noiembrie 1947, când Orient Express-ul a plecat spre Elveţia cu
valorile, iar Mihai şi Elena au fost conduşi cu mare pompă la aeroport, de
către P. Groza şi restul miniştrilor săi rusofili. În Marea Britanie, Mihai l-a
anunţat pe ministrul britanic de externe, că el abdică şi nu se mai întoarce în
România (aşa cum se înţelesese cu Groza). Acesta a înţeles că situaţia e
neobişnuită, aşa că l-a informat pe regele său, despre intenţiile lui Mihai. Regele
George al VI-lea şi-a îndrumat ministrul spre şeful celulei CIA din Marea
Britanie, iar acesta a decis că aşa nu se poate. Va trebui să se întoarcă în
ţară, să abdice şi apoi poate pleca unde vrea.
După ce serbările ocazionate de căsătorie s-au încheiat, Mihai şi mama
sa au luat avionul şi au aterizat la Băneasa, unde, de data asta nu-i mai
aştepta nimeni. Era firesc, atât timp cât în plan nu exista nici o întoarcere.
În acelaşi timp, Groza şi Gheorghiu-Dej nu puteau să facă nimic, pentru că Mihai
era în graţiile lui Stalin, după trădarea de la 23 august 1944, care i-a pus
lui Stalin in brate, jumătate din Europa. Ca urmare, doar o atmosferă glacială
i-a întâmpinat pe cei doi la Băneasa. Mihai şi regina-mamă au luat trenul şi au
plecat direct la Peleş, unde au şi rămas, până când Mihai, cu actul de abdicare
în buzunar (originalul actului, aflat la Muzeul de Istorie, poarta urmele
îndoiturii în patru) a venit la Bucureşti şi i-a convocat pe Gh. Gheorghiu-Dej
şi P. Groza pentru a le preda actul, arătând că este un om de „onoare”. La
rândul lui, Groza şi-a informat miniştrii şi de faptul că guvernul se va
„ocupa”, pentru „a nu se spune că românii sunt nerecunoscători cu cel care le-a
fost rege”. Cu aceeaşi ocazie, Groza o cita pe regina-mamă: „românii au ales un
divorţ civilizat de monarhie”.
Mihai a beneficiat de „recunoştinţa” guvernelor bolşevice, până când la
putere a ajuns Ceauşescu, cel care i-a tăiat „recunoştinţa” (pensia de la
statul român), Mihai fiind nevoit să vândă tablouri de El Greco şi Zurbaran,
pentru a-şi păstra standardul pe care îl avea pe vremea „recunoştinţei” lui
Groza şi Gheorghiu-Dej. Despre vânzarea ilegală a tablourilor şi despre
milioanele de dolari încasaţi fără drept... mai încolo...
În 1985, Guvernul României a început o acţiune în justiţie pentru a
recupera tablourile vândute de fostul rege Mihai I către Galeriile Wildenstein
& Co Inc. Acţiunea a fost retrasă, pentru ca mai apoi, în 1992 să fie din
nou iniţiată în SUA şi Elveţia. Şi acest proces a fost stopat în timpul
regimului Ion Iliescu din motive obscure. Tot în 1985, în faţa Curţii din New
York, SUA, Jacques Vergotti, cel care a fost administrator al Casei Regale
între 1944 şi 1947 a declarat că Regele Mihai i-a cerut să împacheteze şi să
trimită la Londra tablourile şi două automobile Buick. Acest lucru s-a
întâmplat în timpul unei scurte opriri la Zürich a fostului rege Mihai şi a
reginei-mamă Elena în drumul lor spre Londra, la nunta viitoarei regine
Elisabeta.
Jacques Vergotti a primit confirmarea că obiectele de artă au fost
depozitate la „Union Bank Suisse” în Zurich, confirmarea fiind semnată de către
bancherul Arthur Lang. Cele 6 tablouri semnate El Greco nefiind însă
identificabile, valoarea declarată a unora a fost de 1 franc elveţian, conform
inventarului. Valoarea lor reală (a celor 6) se ridică la 70-100 milioane de
dolari (la valoarea dolarului din 1970). Fostul rege Mihai a declarat cu multe
ocazii ca a părăsit România fără nimic. (Va urma)
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu